CĂLĂTORIE ÎN LUMEA MEA.

  Cu toții avem momente în care nu ne mai regăsim, în care ni se pare că totul merge pe dos, că nu ne reușește nimic din ceea ce ne propunem, că oricât am încerca să ne explicăm, nimeni nu înțelege ceea ce simțim noi cu adevărat. Ei bine, cu asta m-am confruntat și eu pana acum cateva zile cand am primit acest mesaj de la tatăl meu:                                              ''Am stat și m-am gândit...la tine...la faza cu nu am prieten, nu îmi iese nimic...n-am permis... etc... Eu cred că trebuie să fii mai pozitivă.. Eu și ambiția din mine, frustrările mele pe care ți le-am indus te blochează.. tu ești atât de reușită pui, atât de frumoasă, de deșteaptă.. nu trebuie să preiei prostiile mele...am greșit și eu mult, am încercat multe.... Dar pentru tine am vrut tot ce e mai bun.. eu nu vreau să fii Einstein, vre...

   Probabil nu știți, dar eu sunt din Brașov și pentru ca m-am hotărât să fac facultatea în București frecventez gările destul de des. Duminică am avut parte de o experiență cu adevărat frumoasă în momentul în care părinții mei m-au condus la gară pentru a lua trenul spre București. A fost o zi însorită, una dintre acele zile pe care după o iarna prelungită o aștepți cu nerăbdare. Ajunși la gară ne-am coborât din mașină și am început să scoatem bagajele care urmau să mă însoțească pe drum. În acest timp s-a apropiat de noi o fetiță de etnie care văzându-l pe tata i-a cerut „niște bani”. Tatăl meu și-a scos portofelul și i-a oferit fetiței o anumită sumă de bani, nu foarte mare, ceva ce unii dintre noi am considera în mod normal ‘mărunțiș’.. Fără a mai adăuga ceva aceasta s-a întors mulțumită și a plecat. La scurt timp, s-a mai apropiat de noi încă un băiețel, și acesta tot de etnie, rostind aceeasi replică ”Domnu’, îmi da-ți și mie un ban?”. Cum deja îi dădusem fetiței de di...

    Hei tu, cel care citești asta! Da, chiar tu… Bine ai venit pe blog! Mă numesc Patricia și dacă întâmplarea a făcut să ajungi aici, atunci mă bucur că avem ocazia să ne cunoaștem. Ești pregătit? Te întreb asta pentru că sunt gata să îmi deschid sufletul în fața ta, sunt gata să te las să îmi pătrunzi în minte și să vezi oare ce se ascunde acolo. Probabil te întrebi de ce fac asta. Răspunsul este simplu: uneori avem nevoie să ne descărcăm cuiva, să spunem ceea ce gândim și simțim, să împărtășim cu lumea diferitele experiențe care ne schimbă viața, indiferent în ce fel. Uneori pur și simplu avem nevoie de acel prieten care să ne fie alături fără a spune ceva, ci doar pentru a ne asculta atunci când avem nevoie de cineva căruia să îi povestim ceea ce simțim, ceea ce trăim, fie că sunt experiențe de viață frumoase sau mai puțin frumoase, care ne fac fericiți sau mai puțin fericiți. Ei bine, eu m-am decis ca acel prieten să fii tu, cel care citești asta chiar acum, așa că dacă e...